✝ Duminica a 18-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Învierea fiului văduvei din Nain)

Între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi.

Un om care revine la viaţă este tot ce poate uimi mai mult pe oameni. Despre o astfel de minune este vorba şi în Sfânta Evanghelie a duminicii de astăzi.

Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere. „Şi l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii.

Învierea tânărului din Nain este una din multele dovezi că Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumenzeu.

Creştinismul este religia vieţii şi a bucuriei, pentru care ni se cere să înlăturăm toate cauzele care ar încerca s-o tulbure sau s-o nimicească. Lupta împotriva păcatului, împotriva cauzei morţii sufleteşti, este condiţia esenţială pentru desăvârşirea vieţii noastre.

De aceea cuvântul Mântuitorului „scoală-te!” ne este adresat nouă, tuturor deopotrivă, de a ne ridica din somnolenţa ucigătoare de suflet a păcatului şi de a ne apropia, prin credinţă şi faptele noastre, de Hristos, dătătorul vieţii.

***

Biserica Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei – Programul Sfintelor Slujbe

👉 Slujba Privegherii cu Mărturisirea – sâmbătă, 23 octombrie– ora 16.30.

👉 Sfânta Liturghie cu Împărtăşania – duminică, 24 octombrie – ora 8.00 – Rugăciunile dimineții, Ceasurile III și VI, ora 8.45 – Sfânta Liturghie; Tedeum; 10.45 – Predică la Duminica a 18-a după Pogorârea Duhului Sfânt, (Învierea fiului văduvei din Nain, Luca 7, 11-16).

***

Adresa bisericii: Mun. Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *