Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)

„Doamne, dă-ne ajutor în „lupta cea bună” şi fă-ne parte de bogate îndurări şi de binecuvântate împliniri, în vieţile şi în familiile noastre!”
✝) Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)
Viaţa noastră e plină de pericole fizice şi spirituale. Dar credinciosul adevărat este încredinţat că Dumnezeu are ştire de noi, ne acoperă cu atotputernicia Sa. Şi ce refugiu mai minunat poate exista, decât acesta: să trăieşti „la umbra aripilor Sale!”.
Mulţumindu-I lui Dumnezeu Atotţiitorul că, în anul care a trecut, ne-a ţinut, ca un Părinte bun, sub acoperământul aripilor Sale (cf. Ps. 16, 8), Îl rugăm ca şi în anul în care am intrat, să ne aibă în paza Sa şi să ne ferească de tot răul. Plecându-ne fruntea înaintea Celui Atotputernic, să-I zicem cu încredere: „Doamne, dă-ne ajutor în „lupta cea bună” şi fă-ne parte de bogate îndurări şi de binecuvântate împliniri, în vieţile şi în familiile noastre”. Amin.
Sâmbătă, 9 ianuarie,
16.00 – Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.
Duminică, 10 ianuarie,
8.00 – Rugăciunile dimineții; Ceasurile III și VI;
8.45 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
10.30 – Tedeum de mulțumire;
10.45 – Tâlcuirea pericopei evanghelice – Fuga în Egipt (Matei 2, 13-23).
***
Adresa Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei: Mun. Chișinău, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august 1989.
Preot Mihail Bortă, telefon de contact: +37368559904

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *