Nu te rușina să faci semnul Sfintei Cruci!
La jumătatea Postului Sfintelor Paști privim cu încredere spre semnul biruinței Domnului nostru Iisus Hristos asupra morții și ne odihnim la rădăcina Sfintei Cruci pentru a ne continua drumul spre devenirea #maitarecamoartea.
Am început călătoria duhovnicească a Postului Mare și a Campaniei #maitarecamoartea cu mărturisirea credinţei, am continuat prin renunţarea la vorba multă şi nefolositoare, ca acum să ne îndreptăm atenţia spre urmarea lui Hristos, iar cel mai sfânt şi folositor semn al acestei acţiuni mântuitoare este Sfânta Cruce.
Semnul Sfintei Cruci, semnul urmării lui Hristos
Semnul Sfintei Cruci nu lipsește din gesturile credincioșilor la biserică, dar se pare că mulți dintre noi preferăm să evităm afișarea lui în alte spații publice. Fac ortodocșii cruce când iau masa la restaurant? Când trec pe lângă o biserică? Când încep lucrul?
Credința este ceva ce ține de interiorul nostru, însă nu ar trebui să fie manifestată doar în ascuns, atât timp cât ni se permite în societate. Credința trebuie exteriorizată în mod civilizat și sincer, mărturisită și împărtășită cu toți.
De aceea dacă ne rușinăm să facem semnul Sfintei Cruci în public să ne amintim rușinea pe care a suportat-o Cel ce a murit pe Cruce pentru noi. Și să nu uităm că „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (Luca 9:26).
6 motive să nu te rușinezi să îți faci cruce în public
În cadrul Campaniei #maitarecamoartea, în săptămâna dedicată Sfintei Cruci și urmării lui Hristos, Basilica.ro îți prezintă 6 motive să nu te rușinezi să îți faci cruce în public:
1. Mărturisești credința în Hristos cel Răstignit și Înviat
2. Rememorezi Jertfa supremă a lui Hristos pe Sfânta Cruce
3. Îți exprimi respectul față de Dumnezeu și Biserică
4. Invoci ajutorul, ocrotirea și binecuvântarea lui Hristos
5. Crucea este supranumită armă împotriva diavolului
6. Conștientizezi și îți asumi crucea personală
sursa: basilica.ro
Ați putea dori, de asemenea
-
Sfântul Spiridon: „Siliți-vă să agonisiți cele cerești, nu cele pământești”
-
Pomenirea morților în timpul Postului Mare
-
Păzeşte-ţi inima: Gânduri pentru a doua săptămână a Postului Mare
-
Începe perioada triodului: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”
-
Duminica a 10-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Vindecarea lunaticului)