SFINȚII MUCENICI CHIRIC ȘI IULITA – pruncul și mama care au ales să fie mărturisitorii lui Hristos. “Muceniţa ca o mieluşea, aducându-şi pe fiul său ca pe un miel, a trecut prin mijlocul lupilor neatinsă…”
Copilăria este, pentru majoritatea dintre noi, vremea în care bucuria și lipsa grijilor sunt defintorii. „Copilăria este locul unde Dumnezeu poate fi substituit c-un simplu surâs”, spunea un gânditor francez. O afirmație valabilă, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut ca om din Fecioara Maria, în ieslea Betleemului. Rezonanța sufletelor pure face ca vremea copilăriei să fie momentul în care credința să nu fie învățată empiric, ci să fie din relația de care noi, adulții nu mai beneficiem – de la Prunc, la prunc.
O astfel de relație cu Dumnezeu a avut și pruncul Chiric, pomenit de Sinaxarul Bisericii în ziua de 15/28 iulie. Printre cei mai tineri sfinți martiri ai bisericii, Chiric, alături de mama sa, Iulita au trăit în secolul al IV-lea, în Licaonia, în Asia Mică. În vremea împăratului Dioclețian, persecuția creștinilor a ajuns și în acestă parte a Imperiului Roman. Pârâtă că este creștină, Sfânta Iulita a fost arestată cu tot cu fiul ei, care avea doar trei ani. La judecată i s-a făcut milă guvernatorului de pruncul aflat în brațele mamei. A trimis soldații să îl aducă și, primindu-l, l-a mângâiat pe creștet. La doar trei ani, Chiric i-a spus guvernatorului păgân: „Sunt creştin! Lasă-mă să mă duc la mama mea! Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a aruncat jos pe prunc, izbindu-l cu piciorul în coaste. Iar pruncul, căzând pe treptele de piatră şi lovindu-se cu capul de colţurile cele ascuţite ale treptelor, s-a zdrobit şi a umplut tot locul acela de sânge. Astfel, Sfântul Chiric şi-a dat sufletul cel sfânt şi fără de prihană în mâinile lui Dumnezeu, încununându-se cu mucenicia”, așa cum pomenește sinaxarul Bisericii.
În urma acestor fapte, și mama sa, Iulita, a mărturisit până la capăt credința creștină, fiind martirizată prin tăierea capului. Creștinii au îngropat cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chiric şi Iulita, povestind şi lăsând în scris pătimirea lor. De ce? Pentru ca și noi, cei de astăzi, care ne bucurăm de libertatea credinței, să ne responsabilizăm în privința educației religioase a copiilor noștri.
Ați putea dori, de asemenea
-
Sfântul Spiridon: „Siliți-vă să agonisiți cele cerești, nu cele pământești”
-
Pomenirea morților în timpul Postului Mare
-
Păzeşte-ţi inima: Gânduri pentru a doua săptămână a Postului Mare
-
Începe perioada triodului: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”
-
Duminica a 10-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Vindecarea lunaticului)