Hristos a Înviat! Pentru că ne aflăm în Săptămâna Luminată, astăzi începând cu ora 17.00 vom citi Acatistul Învierii Domnului în loc de Acatistul Sf. Ierarh Spiridon.
Toată Săptămâna Luminată să o trăim în bucuria și lumina Învierii lui Hristos!
În Săptămâna Luminată nu se citește din Psaltire.
De la Paște până la Rusalii nu se fac metanii mari. Se fac doar închinăciuni.
Se pot face multe fapte bune!
De la Înviere şi până la Înălţarea Domnului, pentru rugăciunile începătoare, în locul rugăciunii ,,Împarate Ceresc”, se spune de 3 ori, troparul Învierii: ,,Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.”
Să ne ajute Dumnezeu să facem din toate zilele vieții noastre, prin faptele noastre, o Săptămână Luminată, dar mai ales o Duminică a Învierii!
Ați putea dori, de asemenea
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Tedeum la început de an școlar. Un început bun, cu Dumnezeu!
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
