În urma acordului de colaborare încheiat recent cu Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, preotul Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală, împreună cu preotul Mihail Bortă, desemnat pentru deservirea spirituală a acestei instituții au adus primul lot de literatură religioasă, în vederea amenajării unui compartiment de carte moral-spirituală în cadrul bibliotecii spitalului.
Ați putea dori, de asemenea
-
TRIMITE POMELNIC pentru un an la Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi

