Evanghelia după Matei 6,22-33 (Despre grijile vieții).
Căutarea împărăției lui Dumnezeu, temă din Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos, se poate împlini în viața omului prin acceptarea lucrării lui Dumnezeu și, totodată, prin lucrarea fiecărui om, atunci când omul săvârșește cele bineplăcute lui Dumnezeu. Omul este căutător al Împărăției Cerurilor atât timp cât și împlinește poruncile lui Dumnezeu, își păzește privirea de la lucruri necuviinciose, pătimașe, și sporește în faptele cele bune, folosindu-se de darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
Să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, prin participarea la Sfânta Liturghie. Pentru că prin Dumnezeiasca Liturghie, omul împlinește și trăiește tainele Împărăției Cerurilor.
Program liturgic:
7.50 – Ceasurile III și VI;
8.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
10.30 – Tedeum
Vă dorim numai bine, sănătate și Pace în Duhul Sfânt! preot-paroh Mihail Bortă
Ați putea dori, de asemenea
-
Duminica a treia din Postul Mare – a Sfintei Cruci
-
Duminica Ortodoxiei la Biserica Sfântul Spiridon al Trimitundei
-
Pomelnic pentru Postul Mare la Biserica Sfântul Ierarh Spiridon
-
Luni, 23 februarie, începe Postul Mare. Programul slujbelor în prima săptămână din Postul Mare
-
✅ PSALTIREA în fiecare joi seara, pe tot parcursul Postului Mare

