Slavă lui Dumnezeu s-au deschis hotarele și a fost livrată de la uzina producătoare din Italia, ultima parte de tablă din cupru (180 metri) pentru finisarea acoperișului Bisericii.
Aducem sincere mulțumiri oamenilor cu inima ca pâinea cea de casă, prietenilor și susținătorilor Bisericii în construcție a Sfântului Ierarh Spiridon, care în perioadă grea de pandemie au ctitorit metru cu metru, aproape jumătate din această tablă. Pentru cei care și-ar dori să ctitorească, 1 metru pătrat de tablă costă 42 de euro. Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului, relansăm apelul de ajutor la finisarea lucrărilor de construcție a Bisericii Spitalului de Urgență din Chișinău, lucrare de suflet, în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor. Să fie primite ctitoriile în Numele Domnului!
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna octombrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”





