Icoana Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, cu părticele din sfintele sale moaște a fost purtată în procesiune pentru izbăvirea de boală și secetă.
Procesiunea a avut loc în jurul Spitalului de urgență din Chișinău, după citirea Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minuni, grabnic ajutător și izbăvitor de molimă.
Preotul Mihail Bortă, parohul bisericii „Sf. Spiridon” a Spitalului de urgență, împreună cu câțiva credincioși au rostit rugăciuni și ectenii pentru alungarea molimei pentru însănătoșirea bolnavilor și pentru ploaie.
Doamne, ai milă de noi păcătoșii! Izbăvește-ne de molimă! Trimite, binecuvântarea ploii Tale, pământului celui însetat…
Ați putea dori, de asemenea
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară
-
Mitropolitul Vladimir a primit vizita copiilor participanți la tabăra de vară de pe lângă Parohia „Sf. Irh. Spiridon”
-
Vacanță cu folos la Tabăra de vară „Sfântul Spiridon”: proiect muzical și activități pentru copii
-
TRIMITE POMELNIC pentru un an la Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a

