În Duminica Ortodoxiei mărturisim dreapta credinţă şi dreapta vieţuire – o pregustare a bunurilor duhovniceşti din Împărăţia Cerurilor. Biserica de secole ne cheamă la sfinţirea vieţii prin pocăinţă, prin împărtăşirea cu Hristos şi prin faptele milei. Mărturisirea dreptei credinţe deschide Cerurile…
Ați putea dori, de asemenea
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
-
Duminica Floriilor la Biserica „Sfântul Spiridon”. Corul bisericii a adus mângâiere pacienților și personalului medical




