Canonul Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare; în prima săptămână, în seara zilelor de luni, marţi, miercuri şi joi, în cadrul slujbei numite Pavecerniţa Mare (slujba de după Vecernie), când strofele Canonului sunt împărţite în patru părţi, corespunzătoare celor patru zile; miercuri în săptămâna a cincea din Post, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului celui Mare”, când se cântă integral.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna noiembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna octombrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?





