În cadrul Campaniei filantropice „Liturghia milosteniei!”, Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate împreună cu parohia Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din cadrul Spitalului de Urgență din Capitală a organizat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Întâistătătorului BOM, ÎPS Mitropolit Vladimir, o vizită la bolnavii și pacienții Spitalului de Urgență din Chișinău.
Președintele Sectorului Sinodal, Dl Serghei Crudu împreună cu preotul Mihail Bortă, responsabil pentru această instituție medicală, și tinerii voluntari „Părintele Sofian Boghiu” au vizitat mai multe secții ale spitalului, având discuții duhovnicești cu medicii, colaboratorii și pacienții internați aici.
În cadrul convorbirilor Părintele Mihail a subliniat dimensiunea duhovnicească a suferinţei şi rolul ei special în apropierea de Dumnezeu şi de semeni, dacă aceasta este primită cu credinţă şi smerenie.
Reprezentanții Bisericii au oferit tuturor în dar din partea ÎPS Mitropolit Vladimir iconiţe, cruciulițe, cărţi de rugăciuni pentru bolnavi, psaltiri, acatiste și literatură duhovnicească.
Parohul bisericii Sf. Ierarh Spiridon pr. Mihail a mulțumit tuturor angajaților pentru dragostea pe care o arată pentru cei aflați în suferință, nu în ultimul rând, șefilor de secții și tuturor colaboratorilor domniilor lor, cărora le-a urat răbdare și dragoste nemărginită în împlinirea misiunii la care au fost chemați de Dumnezeu.
Cuvintele de mulțumire au venit și din partea personalului Spitalului de Urgență care au ținut să sublinieze importanța vizitării asistaților din acest spital de către slujitorii Bisericii.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir slujitorii Bisericii aduc un aport substanțial la restabilirea pacienților din spitale și integrarea acestora în societate, prin vizite pastorale ale preotului responsabil, prin participarea tuturor la serviciile divine publice în capelele amenajate în cadrul acestor instituții, cât și prin multe alte activități ce antrenează întregul personal în viața societății.
Prin Campania filantropică „Liturghia milosteniei!” Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate își propune promovarea unor activități social-filantropice existente ale Bisericii şi derularea de activități și proiecte noi, care vizează asistența socială şi duhovnicească, prin implicarea tinerei generații, contribuind astfel la dezvoltarea societății în spiritul valorilor creștin-ortodoxe, prin responsabilizarea socială față de semeni și în mod deosebit față de grupurile vulnerabile ale comunității.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md
Ați putea dori, de asemenea
-
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului | Programul liturgic al săptămânii
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?