După perioada de post, după o Săptămână a Pătimirilor Domnului binecuvântată, cu atâtea slujbe minunate, în noaptea Învierii Domnului credincioşii comunităţii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei s-au reunit în jurul sfântului altar pentru a primi lumina sfântă şi a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de părintele-paroh Mihail Bortă.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna octombrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”












