– Duminică, 9 mai, ora 8.00 – Sfânta Liturghie și Parastas pentru adormiți.
– Luni, 10 mai, ora 9.00 – Acatist și Parastas pentru adormiți, (Paștile Blajinilor).
„POMENEȘTE DOAMNE, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au săvârşit…”
Cei care sunteți departe de casă și nu aveți biserici prin apropiere și doriți ca să fie pomenite rudele răposate. Vă rugăm să lăsați un comentariu la această postare cu numele celor adormiți.
––––––––––-
Adresa bisericii: Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin poarta de pe str. 31 august.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară
