În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne-am rugat cu umilință, plecând genunchii noștri pentru pace și pentru înmulțirea dragostei. Pentru că pacea este mai presus decât toată dreptatea omenească, iar dragostea adevărată niciodată nu cade.
Având nădejdea că, de la Tatăl ceresc se pogoară peste noi toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, să înălțăm și în următoarele zile smerita rugăciune:
Doamne, Dumnezeul nostru caută dintru înălțime ca un bun, asupra inimilor noastre, a robilor Tăi, care sunt lipsite de dragoste și de unire și împresurate de spinii urii și ai altor păcate. Harul Preasfântului Tău Duh, coborând peste dânsele, să le roureze în chip bogat, ca să aducă roade bune și, din dragostea cea către Tine, să sporească în fapte bune și să viețuiască în dragoste și în unire; cu sârguință Te rugăm, ca pe un Dătător de bine, și Dumnezeu al nostru, degrab ne auzi și, cu iubire de oameni, ne miluiește (Liturghier, Ed. 2012, p.462).
Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze, să înmulțească pacea pe pământ, să odihnească pe cei care au murit în cumplitele evenimente din Ucraina, să dăruiască sănătate celor răniți din spitale, să mângâie familiile îndurerate și să reverse peste noi Harul și darurile Sale cele bogate, Amin!
Ați putea dori, de asemenea
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?
-
Mai aproape de angajații Institutului de Medicină Urgentă