Dragii noștri, continuăm frumoasa tradiție de a săvârși la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei, Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei, în fiecare luni seara, începând cu ora 17.00.
Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” adică ” Împarateasa tuturor” a fost adusă în anul 2018 din Sf. Munte Athos și dăruită bisericii Sf. Spiridon pentru alinarea credncioșilor. Această icoană este o copie a icoanei facatoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu, prezentă în Mănăstirea Vatoped, din Athos. Prin rugaciunile către Maica Domnului, săvarșite inaintea acestei icoane, mulți credinciosi s-au tămăduit de cancer și de alte boli incurabile.
Începe săptămâna cu Maica Domnului, spune-i durerea ta, deschideți inima către Ea și Ea îți va dărui mângâierea și pacea. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!
Toată nădejdea noastră spre tine o punem, de Dumnezeu Născătoare, limanul celor înviforați, locaș dumnezeiesc plin de lumină, pacea, bucuria și mântuirea credincioșilor!
Trimite pomelnic la biserica Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, pentru a fi pomenit la Paraclis, accesând link-ul: https://biserica-spiridon.info/pomelnice/
Ați putea dori, de asemenea
-
TRIMITE POMELNIC pentru un an la Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
