Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a avut bucuria de a participa la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a – un eveniment plin de lumină, tradiție și credință.
Prin cântările pascale, am încercat să aducem în inimile celor prezenți bucuria Învierii și frumusețea pricesnelor creștine.
***
Paștele copiilor și al tinerilor
A treia zi de Paști ne-a adunat din nou la Festivalul Pascal de la Muzeu, o tradiție dragă sufletelor noastre.
Alături de tineri și copilași, am trăit clipe de bucurie, în care cântul și zâmbetele au îmbrăcat aceste zile binecuvântate într-o frumusețe aparte. În aceste zile sfinte ale Învierii, alegem să lăsăm telefoanele deoparte și să-I aducem slavă Domnului, bucurându-ne cu adevărat unii de alții.
Or, pe parcursul vacanței de primăvară, prețuim timpul petrecut împreună, păstrând vie lumina Învierii în inimile noastre. ![]()
![]()
![]()
Mulțumim din suflet părintelui Nicolae Ciobanu pentru grija și dragostea cu care, an de an, ne adună, ne invită și nu uită de noi. Dumnezeu să-i răsplătească osteneala! ![]()
14 aprilie, 2026
Ați putea dori, de asemenea
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
-
Duminica Floriilor la Biserica „Sfântul Spiridon”. Corul bisericii a adus mângâiere pacienților și personalului medical
-
Duminica a patra a Postului Mare. Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici








