Taina Sfântului Maslu – Programul slujbelor pentru perioada august–noiembrie 2026, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el…” (Iacov 5, 14)
Taina Sfântului Maslu, este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care Dumnezeu revarsă harul Său vindecător asupra celor bolnavi sufletește și trupește, dăruind iertarea păcatelor, întărire în încercări și mângâiere duhovnicească.
Taina Sfântului Maslu – Programul slujbelor:
- Vineri, 28 august, ora 16:00
- Vineri, 25 septembrie, ora 16:00
- Vineri, 30 octombrie, ora 16:00
- Vineri, 27 noiembrie, ora 16:00
Cum ne pregătim pentru Sfântul Maslu?
Pentru a primi cu folos această Sfântă Taină, credinciosul este îndemnat:
- să se pregătească prin rugăciune și pocăință;
- să se spovedească, dacă este posibil, înainte de participarea la Sfântul Maslu;
- să vină cu credință, smerenie și nădejde în Mila lui Dumnezeu;
- să pomenească la slujbă pe cei bolnavi din familie și pe cei aflați în suferință.
Sfântul Maslu nu este doar o rugăciune pentru cei grav bolnavi, ci o Taină a vindecării și întăririi sufletești și trupești, la care poate participa tot creștinul care dorește să primească Harul lui Dumnezeu.
Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
📍 Adresa: Chișinău, str. Toma Ciorbă nr. 1, în incinta Spitalului Clinic de Urgență
➡️ Acces: prin portița de pe str. 31 August 1989
Preot-paroh: Prot. mitr. Mihail Bortă
📞 Telefon: +373 68 559 904
Pomelnic la Taina Sf. Maslu:
Pentru pomenire la Sfântul Maslu, pomelnicele pot fi transmise la biserică sau la adresa de e-mail:
✉️ E-mail: [email protected]
Ați putea dori, de asemenea
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară
-
Mitropolitul Vladimir a primit vizita copiilor participanți la tabăra de vară de pe lângă Parohia „Sf. Irh. Spiridon”
