2707401845

De ce este nevoie pentru sfințirea casei?

Sfințirea casei este un moment deosebit prin care familia Îl cheamă pe Dumnezeu în viața și în locuința sa, cerând binecuvântare, pace și ocrotire.

Pentru săvârșirea slujbei de sfințire a casei, este bine să fie pregătite:

  • icoana hramului casei;
  • un vas cu apă curată, pentru sfințirea apei;
  • busuioc, folosit de preot la stropirea casei cu apă sfințită;
  • un bol sau un vas curat, în care se va pune apa de la izvor sau plată;
  • un pahar cu ulei și două bețișoare igienice;
  • tămâie și cărbune, dacă familia le are la îndemână;
  • o lumânare din ceară sau o candelă aprinsă;
  • pomelnice cu numele celor vii și ale celor adormiți, pentru a fi pomeniți la rugăciune.

Pentru o bună rânduială

Pentru stabilirea datei și a orei sfințirii casei, precum și pentru a afla exact ce este necesar în cazul dumneavoastră, vă rugăm să luați legătura din timp cu preotul Bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon”, părintele Mihail: +373 68559904.

Cum trebuie pregătită casa?

Înainte de venirea preotului, este bine ca locuința să fie curată și rânduită, iar membrii familiei să fie adunați pentru rugăciune.

Sfințirea casei este rugăciune de chemare a Milei lui Dumnezeu pentru ca să binecuvânteze familia, să aducă pace între cei ai casei și să-i păzească de tot răul.

Este de dorit ca după sfințirea casei familia să păstreze această binecuvântare prin rugăciune, viață creștină, iertare și dragoste între membrii familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *