Asemenea tuturor realizărilor pe care ni le propunem în această viață, nimic nu ar fi posibil dacă nu am avea parte de ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor cu suflet mare, iar Mântuitorul ne mărturisește că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).
Ați putea dori, de asemenea
-
Colindătorii Sfântului Spiridon au colindat secțiile Spitalului de Urgență din Chișinău
-
Colindătorii bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” l-au colindat pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova
-
„Hristos Se naște, slăviți-L!” – Programul slujbelor de Nașterea Domnului
-
„Credința adevărată nu se dovedește, se trăiește…” – Biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” și-a serbat joi, hramul
-
Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei își va serba joi hramul: Program

