Sfaturi duhovnicești

Blândeţea şi asprimea Sfântului Spiridon

By admin / octombrie 5, 2020
Cântările îl numesc „Spiridon cel înţelept, cel blând şi simplu, cel întreg şi fără răutate”. Multe irmoase cântă frumuseţea lui morală, caracterul liniştit şi „lesne iertător” al sfântului: „în pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi milostiv şi curat făcându-te”; „fără de răutate, drept, blând, milostiv şi răbdător, primitor plin de dragoste de străini, ierarh preasfinţit şi cu evlavioasă înţelepciune împodobit”.
Luminânda îl zugrăveşte şi ea ca „pe cel blând şi liniştit, cel milostiv şi iubitor de săraci”, fiind noi înşine îndemnaţi „să urmăm blândeţilor lui, nerăutăţii, bunătăţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni”.
Sfântul Simeon Metafrastul scria şi el că sfântul „vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini”.
Compasiunea, dar şi umorul său sunt ilustrate de o întâmplare cu o ceată de hoţi care a încercat să îi fure oile. Dimineaţa, sfântul îi găseşte legaţi cu funii nevăzute. Milostiv, face rugăciune pentru ei, ca Dumnezeu să îi dezlege, iar la plecare le dă şi un berbec, amuzat, ca să nu le fi fost în zadar „privegherea” de toată noaptea. Fapta sa este în autentic duh evanghelic, nu doar un episod anecdotic, după cuvântul Mântuitorului care ne îndeamnă să răspundem răului cu o generozitate dezarmantă: „Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa” (Mt. 5, 40).
Cu toate acestea, sfântul este intransigent cu cei mândri, aşa cum reiese din minunea prin care „amuţirea diaconului odinioară a tămăduit-o”. Mergând Marele Spiridon într-un sat Eritra, a intrat în biserică, cerându-i unui diacon să facă o rugăciune pe scurt, pentru că era ostenit de lungimea drumului şi de arşiţă. Dar diaconul lungi intenţionat rugăciunea, pentru că se mândrea cu glasul său şi îi plăcea să se asculte cântând. Sfântul, „deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicându-i: „Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încât nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă”. În urma rugăminţilor rudeniilor şi prietenilor acelui diacon, sfântul abia se înduplecă să îi redea glasul. Îl lăsă însă cu o anumită poticneală în vorbă, ca să nu se mai mândrească cu vocea sa melodioasă şi cu glasul limpede. Căci „sfântul era aspru cu cei mândri şi măreţi în deşert”.
Acest diacon se mândrea auzindu-şi propriul glas, dar Marele Spiridon se smerea ascultând glasuri îngereşti. „Când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind”, spune troparul sfântului. Astfel, fiind la o Vecernie sfântul arhiereu numai cu slujitorii bisericeşti, nu era popor în biserică pentru a da răspunsurile cuvenite, dar se auzea din înălţime un glas dulce şi nepământean ce striga „Şi duhului tău” şi „Doamne miluieşte”, la fiecare ectenie rostită de diacon. Glasul acela răzbătea până la cei ce erau departe de biserică, atrăgându-i să se apropie şi să-şi îndulcească urechile şi inimile. Dar „după ce au intrat în biserică, n-au văzut pe nimeni, decât pe arhiereu cu puţini slujitori bisericeşti; apoi acea cântare bisericească nu se mai auzea de nimeni şi se minunau foarte mult”.
Intransigenţa sfântului, numit în Minei „dreptarul arhiereilor”, este evidenţiată şi de purtarea sa faţă de episcopul Trifilie, care, ţinând un cuvânt de învăţătură în biserică, citează versetul: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă” (Marcu 2, 9), înlocuind cuvântul „pat” (krábbatos) prin „culcuş” (skímpous), adică: „Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău”. Auzind acestea, Sfântul Spiridon, care era de faţă, se ridică şi îi zice lui Trifilie: „Oare tu eşti mai bun decât cel ce a zis „pat”, de te ruşinezi de cuvintele Lui?”. Dojenindu-l astfel, sfântul iese din biserică în faţa tuturor, „pe Trifilie, care se îngâmfa cu frumuseţea vorbirii sale, ruşinându-l puţin”, pentru a-l învăţa înţelepciunea duhovnicească smerită şi blândeţea.
Altă dată, când acelaşi Trifilie visa cu ochii deschişi la viile şi livezile unui sat, marele Spiridon, cunoscând gândurile inimii sale, îl îndeamnă să îşi strângă mai degrabă averi nestricăcioase în cer.
Tags:

Ați putea dori, de asemenea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *