Ce a făcut Sfântul Spiridon cu aurul oferit de împărat?

— Arată-mi, Trifilie, pe cel pe care îl numești împărat.

Acesta i-a arătat un om care strălucea asemenea soarelui, datorită porfirei și pietrelor prețioase cu care era împodobit. Împăratul ședea pe un tron înalt, iar înfățișarea sa era atât de impresionantă, încât putea să uimească mintea oricărui om.

În jurul lui se aflau tineri purtători de săbii, împodobiți cu veșminte și arme strălucitoare, precum și alți ostași, care stăteau cu chipuri aspre și cu capetele plecate. Se mai aflau acolo slujitori cu părul lung, adică eunuci, îmbrăcați în haine și încălțăminte de aur, purtători de toiege și alți dregători de toate rangurile, mici și mari. Toți stăteau în tăcere și cuprinsi de o mare teamă.

Însă înfățișarea tuturor acestor lucruri i s-a părut sfântului cu totul vrednică de râs. Atunci a spus:

— În cel pe care tu îl numești împărat văd doar un om, care nu se deosebește cu nimic de oamenii de la țară.

Sfântul Spiridon i-a spus împăratului:

— Nu te mai chinui, împărate, căci boala nu mai este în trupul tău!

Și, la aceste cuvinte, împăratul s-a vindecat îndată de boala sa.

Atunci, sfântul i-a spus:

— Iată, ai primit ceea ce ai cerut. Dar și tu trebuie să arăți milă tuturor celor care îți cer ajutorul pentru a-și afla mântuirea. Tu ai bătut la ușă, iar mila cerească ți s-a deschis. De aceea, să nu închizi nici tu ușa atunci când bat la ea cei aflați în nevoie. Dă tuturor hrană și îmbrăcăminte și nu uita că ești om; astfel vei fi fericit. Iar Împărat și Stăpân să-L numești numai pe Dumnezeu, Care a binevoit să-ți dăruiască această putere.

Împăratul i-a spus Sfântului Spiridon:

— Primește aurul din mâna mea împărătească!

Dar sfântul, clătinând din cap, i-a răspuns:

— Dacă îmi porți dragoste, nu te chinui pe tine însuți, neînțelegând despre ce este vorba. Eu am venit la tine, străbătând valurile mării și înfruntând suflarea vânturilor, pentru a te vedea și a te învăța să nu împarți banii oamenilor fără rost, ci să te temi de Dumnezeu cu dreaptă credință. De aceea, nu-mi oferi aur, la care nici măcar nu vreau să privesc, căci în el se află rădăcina tuturor relelor.

Totuși, în urma stăruințelor împăratului, sfântul a primit aurul, spunând:

— Vai mie! Ce să fac cu această bogăție? Să-mi dărâm hambarele și să construiesc altele mai mari? Dar la ce bun? Tot ceea ce dăruiește pământul să fie luat de oamenii care trăiesc pe acest pământ, iar ceea ce dăruiește împăratul să fie primit de cei care îi slujesc. Aceștia să-I aducă lui Dumnezeu mulțumire, să se îndrepte spre cer prin fapte bune, să se ridice către lumină și să înțeleagă prin faptele lor ce înseamnă să-i înveți pe alții. Căci numai ucenicilor împăratului li se cuvine să primească daruri împărătești.

După ce a spus acestea și multe altele, cuviosul a împărțit tot aurul ostașilor împărătești pe care i-a întâlnit, prefăcând astfel patima pentru cele pământești într-o și mai mare dragoste pentru Dumnezeu.

Iar împăratul, auzind despre fapta sfântului, i-a îndemnat pe toți dregătorii să se îndeletnicească cu rugăciunea și să-i ospăteze pe cei săraci.

Astfel, sfântul a plecat de acolo spre locurile străine, adică s-a întors în patria sa, fără să păstreze nimic din aurul primit, ca și cum ar fi fugit din calea unei fiare aducătoare de moarte. Odată cu aurul, el a lepădat orice iubire de argint și orice dorință de îmbogățire.