Despre Irina, fiica Sfântului Spiridon care a murit

În zilele lui Constantin I, împăratul evlavios, s-a făcut la Niceea sfânt sinod sub consulatul lui Paulin și Iulian, în luna mai în a douăzecea zi a indictionului al 14-lea, iar acesta era în anul 636 de la împăratul Alexandru Macedon.

Pe când se afla plecat încă în Sfântul Sinod Sfântul Părintele nostru Spiridon, fiica lui, care i s-a născut din unirea lui cu o femeie legiuită, a ajuns la sfârșitul vieții, după ce și-a petrecut tot timpul vieții ei în toată curăția și fecioria și bună-creștere. Când s-a întors de Dumnezeu purtătorul Spiridon, după încheierea sinodului, și fiecare dintre sfinții episcopi s-au dus în cetatea lor, venind și acest sfânt în patria și cetatea lui, a aflat-o moartă pe fiica lui, încredințându-și, pentru petrecerea ei virtuoasă, duhul în mâinile lui Dumnezeu. Căci sufletele drepților sunt în mâna Domnului, spune Isus Sirah. Dar a venit la sfântul, care abia se întorsese de la sinod, o femeie îndurerată, zicând: „Miluiește-mă, omule al lui Dumnezeu, că eu am încredințat fiicei tale, pe când aceasta era încă vie, o podoabă de aur și când aceasta a murit pe neașteptate, a rămas la ea podoaba, fără ca eu să o pot lua îndărăt de la ea”.

Acestea auzindu-le sfântul, intrând în camera ei și căutând în toată casa, nu a aflat podoaba, dar cu credință neîndoită și desăvârșită încredere în Dumnezeu a venit, împreună cu toți cei dimpreună cu el și cu femeia și stăpâna podoabei, la mormântul sfintei fecioare și fiice a lui, și zice dreptul în auzul tuturor: „Copila mea Irina, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, spune-mi mie, unde ai pus podoaba femeii pe care ai luat-o de la dânsa spre păstrare?”. Iar aceea, ca sculată din somn, dându-i cinstire dreptului ca unui părinte, a zis: „Doamne al meu tată, am ascuns podoaba în cutare loc”. Iar sfântul a zis către ea: „Dormi de-acum, copilă, până ce va veni Domnul și te va învia împreună cu toți”. Acestea zicându-le și auzindu-le de la sfânta lui fiică, venind acasă și căutând și aflând podoaba, i-a dat-o femeii, stăpâna ei, care o încredințase în taină fiicei lui. Iar toți au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă celor vrednici ai Lui și celor care Îi slujesc Lui cu adevărat, căci atunci când s-a întâmplat această minune, uimire i-a cuprins pe toți cei care au văzut și au auzit acestea.

(Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de minuni. Viața * Minunile * Canon de rugăciune, Editura Doxologia, pp. 30-32)