Hristos a venit pe pământ ca să ne dăruiască Cerul.
Hristos a venit pe pământ ca să ne dăruiască Cerul. Cât de mare este înțelepciunea lui Dumnezeu! Face prezent veșnicul, trăirea noastră de zi cu zi o face taină. De vreme ce suntem plăsmuiți după chipul Ziditorului nostru, trebuie să simțim, să trăim și să înțelegem chipul Ziditorului, că adică suntem dumnezei și să creștem la cunoștința comuniunii noastre cu Hristos. Înțelegerea deplină și desăvârșită va fi „când Hristos, viața noastră, Se va arăta” acolo sus. Atunci nu mă voi recunoaște pe mine însumi, voi descoperi doar că într-adevăr eram și sunt dumnezeu, lumină din lumină.
Sâmbătă, 2 ianuarie,
16.00 – Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.
Duminică, 3 ianuarie,
8.00 – Rugăciunile dimineții; Ceasurile III și VI;
8.45 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
10.30 – Tedeum de mulțumire;
10.45 – Tâlcuirea pericopei evanghelice – Cartea neamului lui Iisus Hristos (Matei 1, 1-25)
***
Adresa Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei: Mun. Chișinău, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august 1989.
Preot Mihail Bortă, telefon de contact: +37368559904

Ați putea dori, de asemenea
-
🎶 Atelier de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților
-
O minune contemporană a Maicii Domnului care a schimbat destinul unei vieți
-
Istoria minunată a Icoanei „PÂINEA VIEȚII VEȘNICE”
-
O copie a Icoanei Maicii Domnului „Pâinea Vieții Veșnice” a fost dăruită Secției Chirurgie 2 a Spitalului de Medicină Urgentă din Chișinău
-
Sfântul Cuvios Sofian Boghiu – film documentar realizat de Trinitas TV
