Duminica Femeilor Mironosițe. Mironosițele Femei au crezut cu inima și au primit în dar sfințenia

📖🙏În duminica a treia după Paști (ziua Sfintelor Femei Mironosițe), la biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. 👉

În cuvântul de învățătură, părintele-paroh Mihail Bortă a vorbit despre încredințarea, de către înger, a femeilor mironosițe, privind Învierea Domnului, când au venit a treia zi la mormânt ca să ungă trupul Lui cu miresme. Totodată, a arătat că duminica Sfintelor Femei Mironosițe este zi de sărbătoare pentru toate femeile creștine, avându-le pe acelea drept pildă de urmat: Mironosițele Femei au crezut cu inima și au primit în dar sfințenia. Dreptul la sfințenie este darul oferit de Hristos Femeilor Mironosițe.

Faptul că Biserica Ortodoxă serbează astăzi pe Sfintele Femei Mironosițe, am putea considera duminica aceasta drept Duminica Femeii Creștine. Dacă în urmă cu un secol, în mod civil a fost stabilită ziua de opt martie ca zi de sărbătoare a femeii, în Ortodoxie de sute și sute de ani se serbează anume în Duminica a treia după Paști. De aceea dvs, doamnele, care umpleți biserica de multe ori în număr mult mai mare decât bărbații, vă urăm astăzi ”La mulți și binecuvântați ani!” și Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru prezența, jertfa și căldura sfântă cu care umpleți bisericile noastre.

Vă dorim o săptămână binecuvântată sub ocrotirea Sfintelor Femei Mironosițe. Hristos, Cel înviat din morţi, precum şi Sfintele Femei Mironosițe, împreună cu Sfântul cel mai drag nouă Spiridon al Trimitundei, ocrotitorul comunității noastre să Vă umple sufletele de pace şi bucurie și să Vă dăruiască sănătate şi mult ajutor!”

***

Cu această ocazie, corul de copii, sub îndrumarea doamnei preotese Magdalena, au prezentat un concert de pricesne pascale și cântece închinate mamei.

 

Toate doamnele și domnișoarele au primit din partea parohiei câte o floare, în semn de prețuire și recunoștință.

 

⛪ Biserica Sf. Spiridon este deschisă pentru închinare credincioșilor de Luni până Vineri între orele 7.00-18.00; Sâmbăta 7.00-20.00; Duminica 7.00-13.00. Aveți în continuare posibilitatea în afara slujbelor să aprindeți lumânări, să lăsați pomelnic la vii și adormiți, să luați anafură și agheasmă. Adresa bisericii: Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *