Sâmbătă, 5 iunie 2021, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat Taina Sfântului Botez pentru prunca Ana, fiica lui Cristina și Radu Ciocârlan, în cetatea spirituală a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei din municipiul Chișinău.
Alături de Părintele Episcop au înălțat rugăciuni la Sfânta Taină, parohul bisericii prot. mitr. Mihail Bortă și pr. Ioan Marcu, de la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Carahasani, r. Ștefan Vodă.
Preasfinția Sa i-a felicitat atât pe părinții biologici, cât și pe cei spirituali și a făcut referire la importanța acestor Sfinte Taine care oferă bucurie și mântuire, dorind pruncei Ana creștere binecuvântată în Hristos!
Episcopul Ioan și-a exprimat bucuria față de progresul lucrărilor la noua biserică închinată marelui Ierarh al Ortodoxiei – Spiridon al Trimitundei, din inima Capitalei.
Sfințirea prestolului Bisericii „Sf. Spiridon” a avut loc la data de 22 decembrie 2019, serviciu divin săvârșit de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
Ați putea dori, de asemenea
-
La Biserica „Sf. Spiridon al Trimitundei” începe un nou șir de 40 de Acatiste pentru grabnic ajutor
-
Duminica Sfintelor Femei Mironosițe
-
În Vinerea Luminată se va oficia Slujba Acatistului Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, cu Sfinţirea apei
-
Bucuria Învierii, împărtășită prin cântec și rugăciune
-
Noaptea Învierii Domnului la biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din Chișinău