Episcopul Ioan de Soroca a slujit de Hramul Bisericii Spitalului de Urgență din Chișinău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar Mitropolitan, a oficiat duminică, 25 decembrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prilejuită de Hramul Bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău.

Programul liturgic a demarat cu scoaterea spre închinare a icoanei cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, căreia i s-a alăturat și o altă aleasă sfințenie – papucelul Sfântului, adus din insula Corfu, Grecia.

În cadrul serviciului divin, Preasfinției Sale i-au coliturghisit: Prot. Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal „Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale”, Prot. Mitr. Mihail Bortă, parohul al sfântului locaș și Protodiaconul Oleg Pascal, cancelar al Direcției Mitropolitane, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial, condus de presbitera Magdalena Bortă.

Printre credincioșii care au venit să prăznuiască bucuria acestei sărbători, sau numărat aleși oaspeți: Domnul Mihail Ciocanu, director al Institutului de Medicină Urgentă, medici din cadrul instituției, ctitori și binefăcători ai parohiei.

La finalul Serviciului divin a fost oficiat un Tedeum de mulţumire, după care Preasfințitul Episcop Ioan a rostit cuvânt de felicitare și învățătură, evocând viața plină de smerenie, credință dar și încercări a Sfântului Spiridon, care continuă să-i ajute pe toți cei care cu smerenie și gând curat îi cer ajutorul în numele Domnului, amintind că acest mare Ierarh al Ortodoxiei trebuie să ne fie exemplul de statornicie întru credință pentru toți credincioșii contemporani, care chiar își doresc să trăiască Învățătura Sfintei Noastre Biserici. Iar ca amintire a rugăciunii comun, Vlădica Ioan a împărțit credincioșilor calendare de perete pentru anul 2023, dedicat Vrednicilor ostenitori ai Bisericii și cel al comunității „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”.

***

Biserica „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” este amplasată în curtea Spitalului de Urgență din Chișinău, cu intrare de pe str. 31 august 104.

Lucrările de construcție a Sfântului Lăcaș au început în vara anului 2017 și au durat până în luna decembrie 2020. Comunitatea a fost înființată la cererea cadrelor medicale și a pacienților, cu scopul de a completa actul medical și a oferi colaboratorilor spitalului și persoanelor internate atât de necesarul sprijin duhovnicesc.

Slujba de sfințire a Sfântului Altar și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de 22 decembrie 2019 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.

Biserica găzduiește o icoană cu totul deosebită a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei cu părticele din sfintele sale moaște – o mare sfințenie ce a fost oferită în dar la începutul lucrărilor de construcție de către Preacucernicul Arhimandrit Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *