Săptămâna aceasta, din Darul lui Dumnezeu, intrăm într-o fază finală a lucrărilor de acoperire cu tablă din cupru la acoperișul Bisericii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei.
Le spunem în continuare Doamne ajută meșterilor și le mulțumim ctitorilor, binefăcătorilor, donatorilor Bisericii în construcție și tuturor celor ce ne poartă în rugăciuni, care în perioadă grea de pandemie au ctitorit metru cu metru, mai bine de jumătate din această tablă.
Pentru cei care și-ar dori să ctitorească, 1 metru pătrat de tablă costă 42 de euro. Dumnezeu primească jertfa și rugile! Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Ați putea dori, de asemenea
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Tedeum la început de an școlar. Un început bun, cu Dumnezeu!

