În Evanghelia de astăzi (Matei 14, 14-22), Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârşind minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, prin care a potolit foamea mulţimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat şi s-au săturat cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coşuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).
Această minune a fost o prevestire şi o pregătire a ucenicilor pentru darul cel negrăit al „Pâinii Care S-a pogorât din cer” (In. 6, 58), dar pe care Domnul îl va face tuturor la Cina cea de Taină.
De secole, Domnul ne spune: „De nu veţi mânca Trupul Meu şi de nu veţi bea Sângele Meu, nu veţi avea viaţă întru voi” (In. 6, 53).
Dumnezeiasca Euharistie este Taina cea mare. Prin ospăţul euharistic, Dumnezeu coboară la om şi omul se înalţă către Dumnezeu. Prin aceasta, Dumnezeu şi omul se întâlnesc într-o unire în care sunt depăşite toate aşteptările omului şi în care este împlinită întreaga dragoste a lui Dumnezeu.
Acest dar dumnezeiesc este Sfânta Euharistie prin care Hristos, unindu-Se cu noi, ne hrăneşte şi ne desăvârşeşte viaţa cea nouă începută în Botez.
Ați putea dori, de asemenea
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?
-
Mai aproape de angajații Institutului de Medicină Urgentă