Trei minuni cu Sfântul Spiridon

Sfântul Ierarh Spiridon era smerit cu inima și bun cu viața. A slujit lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o folosea spre odihna săracilor. Atât de mult a plăcut Iui Dumnezeu, încât s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Minunile scrise aici să ne fie spre folos și nouă, iubitorilor de Dumnezeu.

Și fiind foamete mare în vremea aceea, bogatul acela a început a vinde grâul său foarte scump. Atunci a venit la dânsul un sărac, cerând și rugându-l cu lacrimi să-l miluiască și să-i dea puțin grâu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii și femeia sa. Iar el, fiind cuprins de nemilostivire și de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dânsul: „Să mergi să aduci banii și vei avea ceea ce vei cumpăra„. Iar săracul, slăbind de foame, a venit Ia Sfântul Spiridon cu plângere, spunându-i despre sărăcia lui și despre nemilostivirea bogatului. Iar sfântul a zis: „Nu plânge, ci mergi în casa ta, pentru că așa grăiește Duhul Sfânt, că dimineață se va umple casa ta de grâu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine iar și dându-ți grâu acela fără de preț„.

Iar săracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mângâierea necazului său, văzându-și deșartă și fără folos nădejdea sa, s-a dus la casa sa suspinând. Și cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pământ, iar hambarele bogatului nemilostiv și iubitor de argint au căzut și apa a luat tot grâul. Iar nemilostivul vânzător de grâu a alergat cu ai săi prin toată cetatea, strigând și rugând pe toți ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar poporul văzând grâul risipit pe drumuri, a început a-l strânge și a-l duce la casele lor. Asemenea și săracul acela care ceruse cu o zi înainte și-a adunat grâu din destul, pe care văzându-l bogatul, l-a îndemnat să ia fără de preț cât va voi. Așa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia și foamea săracului a mângâiat-o, după proorocirea sfântului.

Minunea cu bulgărele de aur Un plugar oarecare, cunoscut Sfântului Spiridon în acea vreme de foamete, a mers la același nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grâu, cerând pentru hrană grâu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobândă în vremea secerișului. Iar acela, neînvățându-se minte cu pierderea grâului celui dintâi, neschimbându-se din zgârcenia sa și neîndreptându-se, și-a închis inima cu nemilostivire și înaintea acestui sărac, încât nu voia să audă de rugămintea lui cea cu sârguință, și a zis către dânsul: „Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grâu„.

Auzind săracul acestea, lucrător de pământ fiind, a mers plângând la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunându-i necazul său. Iar arhiereul, mângâindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi, a doua zi, a mers singur la plugarul acela, ducându-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urmă va arăta cuvântul.

Deci, punând aurul acela în mâna plugarului, a zis: „Du-te, frate, la bogatul vânzător de grâu și dă-i acest bulgăre de aur ca zălog, ca să-ți dea pe datorie grâu, cât va fi spre trebuința ta. Și când va veni secerișul și te vei îndestula cu pâine, atunci răscumpărând zălogul acesta, iarăși îl vei aduce la mine„.

Luând săracul aurul din mâinile arhiereului, s-a dus cu sârguință la acel bogat. Iar acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur, și îndată a dat pe datorie grâu săracului cât îi trebuia. După aceasta, trecând vremea foametei, fiind îmbelșugare și sosind secerișul, plugarul a dat cu dobândă grâul bogatului și, răscumpărând zălogul, l-a dus cu mulțumire Sfântului Spiridon. Iar sfântul, luând aurul, s-a dus în grădina sa și l-a luat cu sine și pe plugar, zicând: „Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut„.

Deci, intrând în grădină împreună cu plugarul și punând aurul lângă gard, și-a ridicat ochii în sus, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta toate le faci și le prefaci; Cela ce odinioară în fața împăratului Egiptului, toiagul lui Moise l-ai prefăcut în șarpe, Însuți, și aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acel chip, așa și acum poruncește să se întoarcă la chipul său cel dintâi, pentru ca și acest om să cunoască câtă purtare de grijă ai Tu pentru noi, și cu fapta să se învețe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: «Că toate oricâte voiește Dumnezeu, le face»”.

Astfel rugându-se el, îndată aurul acela, luând puterea de ființă, a început a se mișca și se vedea întorcându-se și târându-se ca un șarpe. Și așa, șarpele, care mai înainte se făcuse aur prin atingerea mâinilor sfântului, prin minune, iarăși s-a prefăcut în șarpe. Iar plugarul, văzând acea minune, tremura de frică, apoi, căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, șarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulțumire, înspăimântându-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfântului.

Minunea cu tâlharii Se povestește despre smerenia cuviosului, că fiind atât de mare arhiereu și făcător de minuni, nu se socotea a fi umilit păstorind oile cele necuvântătoare, singur ostenindu-se pentru dânsele. Odată, năvălind tâlharii noaptea la ocolul dobitoacelor, au furat câteva din ele și voiau să iasă. Dar Dumnezeu, iubind pe plăcutul Său și păzind puțina lui avere, a legat pe acei tâlhari cu legături tari și nevăzute, încât nu le era cu putință a ieși din ocol. Și astfel au fost ținuți până dimineața. Făcându-se ziuă, a venit sfântul la oi și, văzând pe tâlhari legați cu puterea lui Dumnezeu, având mâinile legate la spate și picioarele nemișcate, i-a dezlegat cu rugăciunea.

Apoi, mult învățându-i pe dânșii să nu poftească cele străine, ci din osteneala mâinilor lor să se hrănească, le-a dat câte un berbec, zicând: Luați aceasta, ca să nu fie în zadar osteneala voastră și privegherea cea de toată noaptea. Apoi i-a slobozit pe dânșii în pace.

Să-l rugăm pe Sfântul Ierarh Spiridon, marele făcător de minuni, ca, așa cum a transformat șarpele în aur și, mai apoi, aurul în șarpe, așa să transforme inima noastră de piatră, pentru ca, prin aceasta, și noi să fim cu multă iubire și milă față de cei săraci și neajutorați.

din cartea: Fapte de milostenie