Cu Doamne ajută am reluat lucrările la Cetatea Sfântului Ierarh Spiridon. Săptămâna aceasta au fost montate gratiile ornamentate din fier, la ușile de la intrare și de la palamarcă.
La intrările în Biserică au fost atârnate Icoanele executate pe pânză (după originalul marelui pictor din perioada interbelică – Irineu Protcenco) a Maicii Domnului și a Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, ctitorite de prietenul nostru Cristian Daia.
Mulțumim Sfântului Spiridon pentru că ne cercetează… Bunul Dumnezeu primească Darurile!
Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară












