Cum ar fi oare această zi de luni dacă v-ați păstra un zâmbet “pe inimă” și v-ați împinge “pașii inimii, mereu, către Maica Domnului, cu simplitate și severitate”, așa cum spunea Părintele Arsenie Papacioc. Cu Maica Domnului alături sigur ați avea o zi minunată, nu?
Noi începem săptămâna cu Maica Domnului!
În fiecare luni, la ora 16.30, citim cu smerenie imnul de slavă a Stăpânei Cerurilor – Paraclisul Maicii Domnului.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!
Ați putea dori, de asemenea
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Tedeum la început de an școlar. Un început bun, cu Dumnezeu!
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
