Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei este în curs de pictare în stil neobizantin. Credincioșii pot contribui la lucrările de pictură desfăşurate la capela Spitalului de Urgență din Chișinău, lăcaş de cult edificat în apropierea suferinzilor internați la una din cele mai mari instituții medicale din Chișinău.
„Pictura în biserică este încheiată în proporție de 70%, iar acum se lucrează la scena Buneivestiri, Învierii Domnului, Nașterii Domnului, Înălțării Domnului și la chipurile Sf. Mironosițe din zona corului. La începutul lunii august, se preconizează să fie aurite nimburie.
Fie ca această pictură, să ne înalțe mereu mintea la frumusețea cea netrecătoare, cerească, din Împărăția lui Dumnezeu, pentru a ne bucura împreună cu îngerii și cu sfinții. Dumnezeu să binecuvânteze finisarea lucrărilor și să dăruiască har pictorului și credincioșilor ca să poată susține această lucrare”, a relatat preotul-paroh Mihail Bortă.
VIZUALIZAȚI imagini recente:
INFORMAȚII suplimentare
Telefon: + 373 68559904, disponibil pe Viber și Whatsapp
Preot-paroh Mihail Bortă, [email protected]
DONAȚII
Dacă doriți să faceți o donație din România sau de peste hotare, o puteți face în unul din conturile deschise la:
BANCA TRANSILVANIA
***
Rechizitele bancare pentru efectuarea transferurilor în LEI MOLDOVENEŞTI
FINCOMBANK S.A. Filiala Nr. 01
Chisinau, Moldova
Beneficiar:
IBAN code: MD42FT222410100005141498
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
IDNO : 1017620003639
* * *
* * *
Vă rugăm să ne comunicați suma depusă, contul în care s-a făcut depunerea și numele de pe care s-a făcut transferul. Vă vom confirma primirea printr-un mail de răspuns. Dumnezeu primească jertfa!
Ați putea dori, de asemenea
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?
-
Mai aproape de angajații Institutului de Medicină Urgentă