Marele duhovnic al neamului românesc Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, a fost comemorat marți, 14 septembrie, în localitatea sa de baștină Cuconeștii Vechi, la împlinirea a 19 ani de la trecerea sa la Domnul.
Evenimentele prilejuite de pomenirea Părintelui Sofian, pe malul pitoresc al Prutului, la Cuconeștii Vechi, au început cu Slujba Panihidei, oficiată de părintele Mihail Bortă, parohul bisericii „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău și un sobor de slujitori.
La Parastas au mai participat primarul localității doamna Irina Chimacovscaia, directorul gimnaziului din Cuconeștii Noi, doamna Natalia Voina, șeful Direcției Educație a Consiliului Raional Edineț, doamna Mariana Odobescu și oaspeți veniți să-l comemoreze în rugăciune pe vrednicul de pomenire – Arhimandrit Sofian.
După slujba de pomenire a urmat sfințirea Casei Memoriale „Arhimandrit Sofian Boghiu” și o prelegere în care a fost evocată personalitatea luminoasă a Arhimandritului Sofian.
Cântările profunde de la parastas și slujba de sfințire au fost date de către corul bisericii „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău. Iar grupul de copii de pe lângă biserica „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău, condus de presbitera Magdalena Bortă, a evoluat la finele evenimentului cu un recital de poezie şi cântec, acţiune ce a avut menirea de a omagia personalitatea marelui duhovnic basarabean, Sofian Boghiu.
Acum 10 ani, odată cu demontarea gardului de sârmă ghimpată de pe Prut, a început o lucrare de suflet în fosta comună Cuconeștii Vechi, Edineț, cu scopul de a înveșnici memoria marelui duhovnic al neamului românesc Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, originar din Cuconeștii Vechi.
Din Mila Domnului, în primii ani 2011 și 2014 au fost înălțate două răstigniri, prima, pe locul cimitirului străvechi din Cuconeștii Vechi, iar cea de-a doua, pe malul înalt și pitoresc al Prutului.
O atracție a vizitatorilor a devenit, începând cu anul 2015, rotonda Părintelui Sofian. Acest edificiu, aidoma unui cuib de rândunică, domină acum întreaga împrejurime și poate fi observat de la zeci de kilometri, de pe ambele maluri ale Prutului.
Lucrările frumoase nu s-au oprit aici. În anul 2017 a fost procurată o casă bătrânească aflată practic în ruine, singura urmă de așezare geografică rămasă după dispariția fostului sat Cuconeștii Vechi.
Imobilul urma să fie restaurat, pentru viitoarea Casa Memorială a Părintelui Sofian Boghiu.
În împlinirea acestui demers, i-am îndemnat pe cei care l-au cunoscut pe Părintele Sofian, să contribuie la așezarea unui număr cât mai mare de mărturii care pot oferi imaginea de ansamblu a personalității sale, cu scopul de a-l așeza pe Părintele Sofian în conștiința localnicilor și în cultura și spiritualitatea locurilor natale.
În vara anului 2020, cu Ajutorul Domnului și a oamenilor de bună credință a fost finisat interiorul edificiului. Casa Memorială Părintele Sofian Boghiu, chiar de nu a fost încă finisată până la capăt, și-a deschis prima dată ușile pentru vizitatori la 14 septembrie 2020.
Primăvara aceasta, în apropierea casei muzeu, a început construcția unei scări de acces către Prut, cu baptisteriu.
La finalul evenimentului, părintele Mihail Bortă, care este și unul din inițiatorii Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi”, Casa Memorială „Arhimandrit Sofian Boghiu” a adresat un cuvânt de mulțumire pentru rugăciunea comună, menționând următoarele: „Cu recunoștință, mulțumim Domnului pentru acest colț de cer pe malul Prutului, în memoria dragului nostru Părinte Sofian. La fel, mulțumim sufletește tuturor celor implicați în bunul mers al lucrărilor, în special Asociației „Noua Galilee”, comunității Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei din Chișinău, Primăriei comunei Cuconeștii Noi și Gimnaziului din Cuconeștii Noi.”
Evenimentul a fost organizat pentru al 8-lea an consecutiv de către Asociația Cultural-Istorică “Noua Galilee“ în colaborare cu Primăria com. Cuconeștii Noi și a Gimnaziului din localitate.
Ați putea dori, de asemenea
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?
-
Mai aproape de angajații Institutului de Medicină Urgentă