În după amiaza Duminicii ÎNVIERII DOMNULUI, la biserica în construcție cu hramul Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei (a Spitalului de Urgență din Chișinău) a fost oficiat Acatistul Sfintei Învieri a Domnului și Te-Deum-ul Pascal.
Spre bucuria credincioșilor, sâmbătă seara la biserica Sfântului Spiridon a fost adusă Sfânta Lumină, care a fost așezată la loc de cinste în altarul bisericii.
Anul acesta ne-am adunat pentru a doua oară în Duminica Sf. Paști la cetatea Sf. Spiridon pentru a-L slăvi prin cântări și rugăciuni pascale pe Hristos cel Înviat.
Corul bisericii ne-a bucurat în această măreață zi de sărbătoare cu interpretarea integrală a Canonului Sfintei Învieri.
În timpul Ecteniei întreite i-am pomenit pe toți ctitorii și binefăcătorii bisericii în construcție, dar și pe bolnavii și întreg personalul medical al Spitalului de Urgență.
La final am cântat împreună cu corul și enoriașii cântarea mult îndrăgită – troparul Învierii Hristos a Înviat, după care am miruit credincioșii cu mir din candela Sfântului Ierarh Spiridon, pe care l-am adus din pelerinajul recent la moaștele Sfântului, de pe insula Corfu (Grecia).
Ne rugăm și nădăjduim că va veni vremea când Dumnezeu, Preasfânta Născătoare și Sf. Irh. Spiridon vor rândui finalizarea acestei biserici, iar Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi împărțită credincioșilor de pe amvonul bisericii în noaptea Sfintei Învieri.
BUCURAȚI-VĂ, HRISTOS A ÎNVIAT!
Preot Mihail Bortă, paroh al bisericii în construcție Sf. Ierarh Spiridon
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară
























