Apel pentru sprijinirea lucrării de împodobire a exteriorului bisericii Sf. Spiridon cu 7 icoane în mozaic

La data de 12 ianuarie 2023, cu Doamne ajută s-a pus începutul pentru o nouă lucrare la Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei. A fost semnat contractul cu firma MOZAIC ART din Iași, pentru împodobirea exteriorului bisericii Sf. Spiridon cu 7 icoane în tehnică mozaic bizantin.

Astăzi, ne-am bucurat să primim schițele finale în format electronic. Din Mila lui Dumnezeu, în decurs de 12 luni vor fi executate 7 icoane mozaic cu dimensiunea 0.945 × 2.19 m (2 mp) în nișele de pe fasada Bisericii, după cum urmează: 1. Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei; 2. Sf. Irh. Nicolae al Mirelor Lichiei; 3. Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul; 4. Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; 5. Sf. Irh. Vasile cel Mare și spre final în nișele din spre altar: 6. Sf. Arh. Mihail și 7. Sf. Arh. Gavriil.

Costul unei icoane este de 3200 euro. Valoarea totală a lucrării este de 22400 euro. Este o sumă colosală pentru comunitate și înțeleg că nu o să fie ușor. Mai ales cu toată situația din lume. Dar, mă gândeam, oare în august 2017 la punerea primei pietre, a fost ușor? Sau în 2018 cu betoanele, a fost ușor? Sau în 2019 cu piatra albă pe exteriorul bisericii, ne-am odihnit?
Ne îmbărbătăm sufletește, punând la inimă cuvintele pline de tîlc ale Părintelui Sofian Boghiu cel cu mult Har, care spunea: „Să luăm aminte! Domnul cu Sfinții merg în față. Să stăm mereu smeriți în spate. Neclintiți în credință. Până la ultima suflare!”

Dragii noștri, ne bucurăm să vă aducem la cunoștință că 2 din 7 icoane, din Darul lui Dumnezeu au fost achitate deja integral, de către 2 buni creștini. În rest, orice ajutor este bine venit. Doritorii de a ctitori la una din icoanele rămase, vă rog să-mi scrieți în privat! Dumnezeu primească Darurile Sale! Mila Domnului și mijlocirea Sfinților peste noi toți, Amin!

Preot Mihail Bortă, paroh al bisericii Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei

Cum poți contribui?

Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi  ale Bisericii Sf. Spiridon:

BANCA TRANSILVANIA

NUME ȘI PRENUME: BORTA MIHAIL (Preot-paroh)
COD CLIENT (CIF BT): 5760132
LISTA IBAN-URI
RO11BTRLRONCRT0576013201 (RON)
RO58BTRLEURCRT0576013201 (EURO)

***

Rechizitele bancare pentru efectuarea transferurilor în LEI MOLDOVENEŞTI

BANCA VICTORIABANK 
4779 1800 0551 8866
MD89VI022520300000577MDL (LEI MDL)
MIHAIL BORTA
***

FINCOMBANK S.A. Filiala Nr. 01
Chisinau, Moldova

Beneficiar:
IBAN code: MD42FT222410100005141498
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
IDNO : 1017620003639

* * *

DONAȚII online prin intermediul sistemului de plăți online PayPal:
paypal.me/BMihail (Preot-paroh Mihail Bortă)

Alte informații pictură la tel.: +373 68559904, disponibil pe WhatsApp și Viber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *