Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor de exterior, Comunitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei relansează apelul de ajutor la finisarea lucrărilor de construcție a Bisericii Spitalului de Urgență din Chișinău, lucrare de suflet, în mare măsură pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor.
* * *
„Numai ce se înalţă cu trudă, prin jertfă, cu nenumărate greutăţi, are un înţeles şi un rost de durată”. (Gheorghe Brătianu)
„Un ctitor de biserică pune în mişcare un mecanism imens de energie şi de forţă, de dăruire şi de dragoste, de suflet şi de voinţă. O pomenire a unui ctitor este veşnică, pentru că în slujba veşniciei este lucrarea lui”. (IPS Teofan Savu – Mitropolit al Moldovei și Bucovinei)
În luna august 2017, Comunitatea ortodoxă „Sf. Ierarh Spiridon” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău a demarat cu ajutorul Domnului, lucrările de construcție a unei biserici-capele pe teritoriul Spitalului de Urgență.
* * *
Acest sfânt lăcaș se înalță din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc. Or, omul în încercările prin care trece se luptă cu suferinţa, căutând sursele refacerii sănătăţii nu numai în ştiinţa şi practica medicală, ci mai ales la Dumnezeu, de la care aşteaptă ajutorul prin Biserică, prin medic şi preot deopotrivă.
După trei luni de muncă a fost finisată temelia viitoarei biserici; a avut loc turnarea coloanelor carcasei de rezistență. Iar, în perioada ce a urmat au fost aduse primele palete cu cărămidă roșie.
Pe parcursul lunii noiembrie, 24 palete cu cărămizi roșii, așa cum îi plac Sfântului Spiridon au fost aduse la temelia bisericii, 3 tone de ciment, 2 mașini de nisip și alte materiale necesare pentru a începe zidăria.
În data de 28 noiembrie, o echipă de cinci zidari a început cu Doamne ajută să zidească pereții. Meșterii au lucrat până pe 16 decembrie și au reușit să ajungă cu zidăria până în partea de sus a ferestrelor.
La finisarea lucrărilor de zidărie până la sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon (25 decembrie), însuși minunatul Sfânt Spiridon a întins Dreapta Sa și a preschimbat iarna în primăvară, așa încât meșterii au avut parte de zile însorite și prielnice pentru efectuarea lucrărilor de construcție necesare terminării ciclului de zidărie a pereților și de betonare a inelului de rezistență.
* * *
La 26 decembrie 2017, un sobor de preoți a sfințit o frumoasă răstignire înălțată chiar în apropierea bisericii, din jertfelnicia familiei Tkacenko – Nagnibeda.
* * *
LOCAȚIA BISERICII SF. SPIRIDON
***
În perioada ianuarie – februarie 2018, până în a treia săptămână a Postului Mare a fost luată o pauză la șantierul bisericii, timp în care nu a încetat citirea acatistului Sfântului Spiridon, în zilele de joi, ora 17.00 și duminică, ora 12.00.
* * *
Luni 12 martie 2018, cu Ajutorul Domnului, meșterii au purces la edificarea carcasei de rezistență a bolții bisericii.
După o muncă asiduă la montarea cofrajului, Luni, 7 mai 2018, au avut lucrări de betonare a carcasei de rezistență și a planșeului de la turnul clopotniței.
În perioada iunie-octombrie 2018, cu Ajutorul Domnului și a oamnilor de bună credință au fost procurate materialele necesare: beton armat, bare și sârme de oțel, cărămidă, ciment, nisip, pietriș etc, și astfel, echipa de meșteri betoniști și zidari a continuat lucrările la acoperiș și la cele două turnuri ale bisericii.
La finele lunii octombrie au urmat lucrări de pregătire pentru perioada rece a anului (hidroizolație la acoperiș cu materiale bituminoase, hidroizolante).
În luna decembrie 2018 din Mila lui Dumnezeu a fost executată o lucrare foarte necesară, dar și costisitoare – lucrările de montare a ușilor și ferestrelor.
Anul 2019 a fost unul cu totul deosebit pentru comunitatea ortodoxă a Sfântului Ierarh Spiridon: În perioada iulie-august 2019 au fost confecționate cupolele din cupru; Pe parcursul întregului an s-au desfășurat lucrări cu amestecuri uscate în interiorul bisericii; Au demarat lucrările de placare cu piatră albă a turlelor; În luna noiembrie au fost montate 6 clopote în clopotniță; La începutul lui decembrie, edificiul eclesial a fost conectat la electricitate; A urmat procurarea cazanului și au fost efectuate lucrările de instalare a sistemului de încălzire; A fost instalată catapeteasma, executată în atelierul Mănăstirii Nicoreni.
La data de 22 decembrie 2019 a avut loc sfințirea prestolului și prima Sfântă Liturghie, ierurgii săvârșite de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir.
Odată cu sfințirea Prestolului, Biserica în construcție „Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei” a început să activeze conform următorului program:
– Luni, ora 17.00, Paraclisul Maicii Domnului.
– Joi, ora 17.00, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon; Tedeum (Slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu și Sfinților Săi)
– Sâmbătă, ora 9.00, Slujba Panihidei (rugăciuni pentru sufletele celor adormiţi).
– ora 17.00 Ceasul IX, Vecernia, Utrenia, Ceasul I.
– Duminica, ora 8.30, Ceasurile III și VI; 9.00, Sfânta Liturghie; 11.00, Tedeum (Slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu și Sfinților Săi)
– În ultimă zi de Vineri a lunii, ora 17.00 – se oficiază Taina Sfântului Maslu.
– Biserica este deschisă pentru închinare credincioșilor: Luni-Vineri între orele 9.00-18.00; Sâmbătă 9.00-20.00; Duminica 8.00-13.00.
La solicitarea pacienților și a personalului medical se oficiază Taina Sfântului Maslu pentru bolnavi, Sf. Mărturisire și Împărtășanie, în secțiile și saloanele spitalului.
***
Imediat după sfintele sărbători de iarnă, s-au reluat lucrările la acoperișul bisericii, profitându-se şi de vremea deosebit de caldă. Le spunem bun venit, Doamne ajută şi spor la treabă meșterilor, cu nădejdea că în anul 2020, din Mila și Darul lui Dumnezeu vom finisa lucrările de construcție…
Să nu ne luăm răgaz, cel mai important lucru pentru orice construcție este protejarea ei contra fenomenelor climaterice, adică executarea acoperișului. Pentru aceasta este necesar de a procura elementele de lemn a șarpantei, precum și învelitoarea acoperișului (se dorește un material frumos și durabil în timp, cum este tabla de cupru).
În acest sens, venim cu rugămintea către oamenii de bună credință, ctitori și binefăcători de a contribui după putința fiecăruia, la continuarea lucrărilor noului Altar de rugăciune închinat marelui Sfânt al Ortodoxiei – Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de Minuni.
Zidirea unei biserici este o şansă şi o chemare tainică a lui Dumnezeu pentru cei ce sunt contemporani cu zidirea unei biserici, un deosebit prilej de a deveni ctitori şi ziditori ai Casei lui Dumnezeu.
Vă îndemnăm creștinește, să împrumutăm mâinile noastre lui Dumnezeu și să ctitorim împreună acest sfânt lăcaș, căci fericiţi sunt cei care zidesc Casă Domnului. Or, această lucrare de suflet, în mare măsură a fost pusă de Dumnezeu în mâinile noastre… a celor care râvnim Împărăția Cerurilor.
Doresc să-mi exprim mulțumirea față de toți credincioșii care au jertfit până acum pentru edificarea bisericii. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei care s-au implicat conform posibilităților lor concrete, cu inima, cu forța fizică, cu rugăciunea, cu donațiile și ne vom bucura să ne fiți alături și în perioada următoare.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi! Mulțumim și ne rugăm pentru toți cei care jertfesc din puținul lor…
Cu dragoste frățească, respect, prețuire și alese mulțumiri,
Preot Mihail Bortă, paroh al bisericii în construcție Sf. Ierarh Spiridon
tel. +373 68559904; E-mail: [email protected]
Comunitatea ortodoxă „Sf. Ierarh Spiridon” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău. Certificat de înregistrare eliberat de Ministerul Justiției la data de 13.07.2017. Adresa juridică: Mun. Chișinău, str. Toma Ciorbă, nr. 1
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
* * *
DONAȚII BENEVOLE PENTRU CONSTRUCȚIA BISERICII “SF. IERARH SPIRIDON”
Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în LEI MOLDOVENEŞTI
Banca Beneficiară:
FINCOMBANK S.A. Filiala Nr. 01
Chisinau, Moldova
Beneficiar:
IBAN code: MD42FT222410100005141498
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
IDNO : 1017620003639
* * *
Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în EURO
Bancă corespondentă:
Raiffeisen Bank International AG,
Viena, Austria
SWIFT code: RZBAATWW, Acc. 001-55.085.039
Banca beneficiară:
FINCOMBANK S.A.
Chisinau, Moldova
SWIFT code: FTMDMD2X
Beneficiar:
IBAN code: MD80FT222410100005141978
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
* * *
Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în DOLARI SUA
Bancă corespondentă:
The Bank of New York Mellon, New York
SWIFT code: IRVTUS3N
ABA 021000018
correspondent account: 890-0067-810
Banca beneficiară:
FINCOMBANK S.A.
Chisinau, Moldova
SWIFT code: FTMDMD2X
Beneficiar:
IBAN code: MD23FT222410100005141840
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
* * *
Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor pe numele preotului-paroh Mihail Bortă:
Banca Intermediară:
Banca Transilvania
Cluj, Romania
SWIFT Code: BTRLRO22
Banca beneficiară:
BC Victoriabank SA Chisinau, Moldova
SWIFT Code: VICBMD2X
Correspondent account:
000RONLORO000886501
Beneficiar:
Cont IBAN: MD97VI225911804101449349
Nume: BORTA MIHAIL ION
Indicarea contului corespondent al BC Victoriabank SA și scopul transferului (Donație la construcția bisericii) este obligatorie.
* * *
Susţineţi construcția bisericii prin transfer MoneyGram, Contact, Ria. (Titular: Mihail Bortă)
DONAȚII online prin intermediul sistemului de plăți online PayPal:
paypal.me/BMihail (Preot-paroh Mihail Bortă, tel. + 37368559904)
* * *
ARHIVA FOTO:
ARHIVA VIDEO:
Ați putea dori, de asemenea
-
Paraclisul Maicii Domnului cu sfințirea apei în fața icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”
-
Biserica Sf. Spiridon înfrumusețată cu noi mozaicuri
-
Săptămâna Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Programul sfintelor slujbe
-
Comunitatea Sfântului Spiridon se implică în construcția Bisericii Sfântului Sofian. Cum poți și tu să ajuți?
-
Mai aproape de angajații Institutului de Medicină Urgentă