Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău se pregătește să-și sărbătorească ocrotitorul. Hramul începe vineri după-amiază și se încheie duminică.
Icoana cu moaștele Sfântului Spiridon va fi scoasă spre închinare vineri, la ora 16:00 și va rămâne în biserică până duminica, ora 12.00.
Vineri, ora 16.00 – Slujba Privegherii cu litie și polileu. Sâmbătă, Sfânta Liturghie de Hram va începe la 08:00 și va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei este situată în curtea Spitalului de Urgență din Chișinău, cu intrare de la str. 31 august 104.
Lucrările de construcție a sf. lăcaș au început în vara anului 2017, din dorința cadrelor medicale, a bolnavilor, cu scopul de a completa actul medical și a oferi persoanelor internate în acest spital un real sprijin duhovnicesc.
Slujba de sfințire a Sfântului Altar și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de 22 decembrie 2019, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.
În acest edificiu eclesial se află o icoană a Sf. Spiridon cu părticele din sfintele sale moaște – o mare sfințenie oferită în dar la începutul lucrărilor de construcție Comunității Ortodoxe „Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei” de către PC Arhimandrit Porfirie Dobre, Starețul Mănăstirii Sireți.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna noiembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna octombrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
