Din Darul lui Dumnezeu, înaintăm tot mai mult cu lucrările finale. Zilele acestea a fost aplicată în interior toată gresia 120×60 cm, de la Bau Construct – firmă specializată în materiale de construcții, teracota, linoleum, adezivi și amestecuri uscate, mochetă, gresie, faianță, parchet laminat, obiecte sanitare etc.
Cetatea Sfântului Spiridon se primenește de la o zi la alta cu toate cele necesare. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat, să ajungem aproape de finalul acestei lucrări deosebite. La fel, aducem mulțumiri și la toată suflarea, care a contribuit la realizarea acestei minuni.
Ne rugăm în continuare smeriți, ca până la hramul Bisericii (25 decembrie 2021) – ziua de pomenire a ocrotitorului nostru – Sf. Spiridon, să finisăm pictura interioară a sf. lăcaș, instalarea policandrului principal și iluminarea exterioară a bisericii și a teritoriului adiacent.
Ați putea dori, de asemenea
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
-
Duminica Floriilor la Biserica „Sfântul Spiridon”. Corul bisericii a adus mângâiere pacienților și personalului medical











