De Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos, IMSP Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău a fost martorul unui moment plin de bucurie și emoție, datorită colindelor strămoșești interpretate de corul de copii al Bisericii Sfântul Spiridon al Trimitundei.
Sub conducerea presbiterei Magdalena Bortă, micuții colindători au adus un strop de lumină și speranță în inimile celor prezenți, oferind un dar deosebit prin glasurile lor cristaline.
Evenimentul a fost o adevărată binecuvântare, iar administrația Institutului de Medicină Urgentă a exprimat mulțumiri sincere colindătorilor pentru darul minunat adus în aceste zile sfinte, care au adus o alinare profundă tuturor celor din instituție.
Colindătorii au mers cu vestea cea bună în mai multe secții ale spitalului și vor merge și în perioada următoare, până la sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul – 20 ianuarie.
Biserica Sf. Spiridon, situată chiar în curtea Spitalului de Urgență, reprezintă de mai mulți ani un loc sacru și oferă un sprijin duhovnicesc constant pentru colectivul spitalului și pacienții acestuia.
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna octombrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Trimite un Pomelnic la Acatistul Sfântului Spiridon
-
De ce este nevoie pentru sfințirea casei?
-
De ce este nevoie pentru Taina Sfântului Botez?
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”





















