În Duminica Floriilor, zi de mare bucurie duhovnicească, închinată sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală, în prezența credincioșilor, a pacienților și a cadrelor medicale.
În cuvântul de învățătură, preotul-paroh Mihail Bortă a subliniat semnificația acestei sărbători, care ne cheamă pe fiecare să-L întâmpinăm pe Hristos nu doar cu ramuri de finic și stâlpări, ci mai ales cu inimă curată și cu schimbarea lăuntrică a vieții.
Imediat după Sfânta Liturghie praznicală, grupul de copii și tineret al Bisericii „Sfântul Spiridon al Trimitundei”, a transmis prin sfinte cântări vestea cea minunată a Intrării Domnului în Ierusalim. Corul condus de preoteasa Magdalena Bortă a intonat pricesne în secțiile Spitalului de Urgență, aducând bucurie și mângâiere atât pacienților, cât și personalului medical, fiind primiți cu emoție și recunoștință.
„Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9)
Ați putea dori, de asemenea
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
-
Duminica a patra a Postului Mare. Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici


















