Ca să fim fericiți, trebuie să iubim mai presus de orice pe Dumnezeu și pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
În porunca a 4-a din cele 10 porunci dumnezeiești lăsate nouă, pe pământ, ni se cere: “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toate puterile tale“.
Aceasta este porunca cea mai mare a tuturor vremurilor, condițiilor și stărilor din lume. Aceasta-i cea mai mare și mai folositoare poruncă din toate cate ni le-a dat Dumnezeu, și care ni se cere imperios a o împlini.
Așadar, datori suntem ca și creștini să-L preamărim pe Dumnezeu în cântări și osanale, în toată vremea.
Poruncă ne-a fost dat, să-L preamărim pe Dumnezeul nostru, iar noi uităm că trebuie să împlinim poruncile Lui cele sfinte şi bune.
Căci pe Domnul Îl preamăresc și mări și izvoare, pământul și cerul înstelat. Iisus e Domnul veșnic și mare, în veci să fie lăudat!
Pace și bucurii sufletești tuturor!
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna septembrie – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
