Prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie, omul împlinește și trăiește tainele Împărăției Cerurilor

♱📖🙏Biserica Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a III-a după Cincizecime, (Evanghelia după Matei 6, 22-33, despre grijile vieții).

Căutarea împărăției lui Dumnezeu, temă din Predica de pe Munte a Mântuitorului Iisus Hristos, se poate împlini în viața omului prin acceptarea lucrării lui Dumnezeu și, totodată, prin lucrarea fiecărui om, atunci când omul săvârșește cele bineplăcute lui Dumnezeu. Omul este căutător al Împărăției Cerurilor atât timp cât și împlinește poruncile lui Dumnezeu.

Să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, prin participarea la Sfânta Liturghie. Pentru că prin Dumnezeiasca Liturghie, omul împlinește și trăiește tainele Împărăției Cerurilor.

Cuvântul părintelui Mihail Bortă în Duminica a III-a după Pogorârea Duhului Sfânt. Împărăția Cerurilor și Dreptatea Domnului este scopul primordial al acestei vieți. A-l cunoaște pe Dumnezeu este o mare taină. Vremelnica noastră viață să o folosim pentru a cuprinde măcar o fărâmă mică din acest ocean imens de înțelepciune dumnezeiască.

Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei este deschisă pentru închinare credincioșilor de Luni până Vineri între orele 7.00-18.00; Sâmbăta 7.00-20.00; Duminica 7.00-13.00. Aveți în continuare posibilitatea în afara slujbelor să aprindeți lumânări, să lăsați pomelnic la vii și adormiți, să luați anafură și agheasmă. Adresa bisericii: Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august.

Persoanele care doresc să trimită pomelnice la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei sunt rugate să o facă numai la adresa de mail a părintelui paroh Mihail Bortă: [email protected] sau în mesaj privat pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/mihail.borta (cu titlul Pomelnic).

 

👉  https://biserica-spiridon.info/
👉  https://www.facebook.com/bisericaspiridon

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *