Sfânta Liturghie la Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

„DE CHEMI PE UNUL DINTRE El , VIN ȘI CEILALȚI DOI”
De secole, cei trei ierarhi, consideraţi ca fiind cei mai mari învățători ai creştinătăţii şi modele de viaţă duhovnicească, sunt sărbătoriţi în lăcaşurile creştine din întreaga lume.
Ierarhii i-au cerut în vis unui episcop să fie praznuiti împreună.
În secolul al XI -lea, la Constantinopol a început disputa referitoare la faima celor Trei Ierarhi. Pentru prima dată, creştinii şi-au pus întrebarea: ”Care este cel mai mare dintre cei Trei ierahi????”
Disputele au continuat ani în şir până când, ierarhii i-au apărut pe rând, în vis, episcopului Euhaitelor, Sfântul Ioan Mauropous.
În anul 1084, acelaşi episcop i-a visat pe cei trei ierarhi împreună.
Aceştia l-au rugat să le orânduiască o singură zi de prăznuire, pentru că nevoinţa lor, cât au fost în viaţă, a urmărit acelaşi scop:
să-i împace pe oameni şi să aducă în lume pacea şi unirea.
“După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare dintre noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. Drept aceea, sculându-te, porunceşte celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi şi înştiinţează cu aceasta pe creştini că noi, în faţa lui Dumnezeu, una suntem.”
Episcopul Euhaitelor a ascultat porunca Sfinţilor Trei Ierarhi şi a rânduit prăznuirea lor într-o singură zi, pe vremea împăratului Alexie Comnenul; astfel că la acest praznic, se adună într-un glas cele trei chemări ale Ortodoxiei :
– chemarea călugărească a Sfântului Vasilie,
– înalta teologie a Sfântului Grigorie…
– şi Evanghelia practică a Sfântului Ioan.
***
Program liturgic:
– Joi, 11 februarie, ora 16.00 – Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.
Vineri, 12 februarie, ora 8.00 – Rugăciunile dimineții, Ceasurile III și VI, ora 8.45 – Sfânta Liturghie; Tedeum; 10.45 – Predică la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi.
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!
***
Adresa Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei: Mun. Chișinău, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august 1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *