Stadiul lucrărilor de construcţie a Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei la începutul lunii noiembrie şi modalităţi de sprijinire a acestora

Din darul lui Dumnezeu, lucrările de construcție la Biserica Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău au înaintat cu bine și în acest miez de toamnă, chiar dacă cu anumite greutăți cauzate de pandemie. La începutul lunii noiembrie, când se împlinesc trei ani și trei luni de la începerea lor, lucrările se apropie de finalizare.

La moment, se lucrează cu mult spor în următoarele direcții: lucrări cu piatră de calcar și granit la exterior, lucrări cu piatră de carieră la soclul edificiului, iar recent s-au alăturat și pictorii, pentru a picta altarul, cupola și un set de 12 icoane praznicale pe blat din lemn.

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem aproape de finalul acestei lucrări deosebite şi mulţumim tuturor celor implicaţi, care au contribuit la realizarea acestei minuni. Ne rugăm, ca până la hramul Bisericii – ziua de pomenire a ocrotitorului nostru – Sf. Spiridon, o mare parte din lucrări să fie finisate.

Până la hram a mai rămas puțin mai mult de o lună, iar noi venim cu ultima rugăminte din acest an! Ultima mână întinsă de Sfântul Spiridon, pentru Cetatea Sa de închinare.

Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Ierarh Spiridon și toți sfinții să ne ajute mereu!

Cu recunoştinţă, bucurie şi binecuvântare,

Preot Mihail Bortă, paroh al bisericii în construcție Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei

***

Modalităţi de sprijinire a lucrărilor finale de construcție a Bisericii Sf. Ierarh Spiridon

Celor care doresc să ajute la finalizarea lucrărilor de construcție punem la dispoziție rechizitele bancare ale Parohiei și a preotului-paroh :

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor în LEI MOLDOVENEŞTI

Banca Beneficiară:
FINCOMBANK S.A. Filiala Nr. 01
Chisinau, Moldova

Beneficiar:
IBAN code: MD42FT222410100005141498
C.R.P.H. „SFINTUL IERARH SPIRIDON”
IDNO : 1017620003639

* * *

Rechizitele bancare pentru efectuarea plăţilor pe numele preotului-paroh Mihail Bortă:

Banca Beneficiară:
Banca Transilvania
NUME ȘI PRENUME: BORTA MIHAIL,
COD CLIENT (CIF BT): 5760132

LISTA IBAN-URI

RO58BTRLEURCRT0576013201 (EURO)
RO11BTRLRONCRT0576013201 (RON)

***

Banca Intermediară:
Banca Transilvania
Cluj, Romania
SWIFT Code: BTRLRO22

Banca beneficiară:
BC Victoriabank SA Chisinau, Moldova
SWIFT Code: VICBMD2X
Correspondent account:

000RONLORO000886501

Beneficiar:
Cont IBAN: MD97VI225911804101449349

Nume: BORTA MIHAIL ION

Indicarea contului corespondent al BC Victoriabank SA și scopul transferului (Donație la construcția bisericii) este obligatorie.

* * *

Susţineţi construcția bisericii prin transfer MoneyGram, RIA, Smith & Smith (Titular: Mihail Bortă)

DONAȚII online prin intermediul sistemului de plăți online PayPal:

paypal.me/BMihail (Preot-paroh Mihail Bortă, tel. + 37368559904, E-mail: [email protected])

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *