În ultima vineri a fiecărei luni, la Biserica Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei se oficiază Taina Sf. Maslu.
Taina Sfântului Maslu este chemarea vindecătoare a Preasfintei Treimi – lucrare sfântă săvârşită, cu harul Sfântului Duh, spre tămăduirea, uşurarea suferinţelor trupeşti, iertarea păcatelor şi întărirea sufletească a credincioşilor.
În perioada de iarnă Taina Sf. Maslu începe la ora 16.00, iar în cea de vară la 17.00.
Ați putea dori, de asemenea
-
Grupul coral „Apostoli și apostolițe” de la Biserica „Sfântul Spiridon” a participat la Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeu”, ediția a XXIII-a
-
Biserica Sfântului Spiridon – Slujba Învierii Domnului 2026 (Foto)
-
Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” se implică cu dragoste și ajută la zidirea bisericii închinate Sfântului Sofian Boghiu, la Cuconeștii Vechi
-
Programul slujbelor în Săptămâna Sfintelor Patimi
-
Duminica Floriilor la Biserica „Sfântul Spiridon”. Corul bisericii a adus mângâiere pacienților și personalului medical







