Dragi prieteni, Vă mulțumim sufletește că ați fost alături de noi, la acoperirea sf. lăcaș cu tablă din cupru, probabil una din cele mai complexe și dificile lucrări, marcată și de încercările actuale prin care trece omenirea.
Mulțumim Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Ierarh Spiridon care ne poartă mereu de grijă, rugându-i să ne sporească lucrările în continuare.
Dumnezeu să-i binecuvinteze pe cei care s-au implicat până acum conform posibilităților, dând o mână de ajutor, meșterilor, donatorilor și celor care ne-au susținut prin rugăciuni aduse la Altarul Ceresc.
În următoarea etapă, ne propunem cu Ajutorul Domnului să continuăm lucrările de placare cu piatră albă a exteriorului și amenajarea curții Bisericii.
Nu în ultimul rând, ne dorim să urmăm în continuare programul nostru liturgic: Sfintele Liturghii, Sfintele Taine ale Bisericii, Paraclisele și Acatistele, spre revigorare și întărire duhovnicească și nădejdea vieții cele veșnice.
Nu Vă uităm în sfintele rugăciuni, dorindu-Vă să aveți parte de un final de săptămână binecuvântat alături de cei dragi! Preot-paroh Mihail Bortă
Ați putea dori, de asemenea
-
Programul Tainei Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Acolo unde copiii se roagă cântând, cerul se apropie de pământ
-
Sfințirea unei Sfinte Troițe la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Programul Sfintelor Slujbe pentru luna august – Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”
-
Copiii din cadrul Taberei de Vară a Parohiei „Sfântul Spiridon” au participat la un pelerinaj de suflet la sfintele mănăstiri din țară




