Viețile Sfinților abundă în istorisiri despre minunile Sf. Spiridon, el făcând parte dintre Sfinții taumaturgi

ÎMPOVĂRAȚI DE MULTE ISPITE ȘI ÎN NOIANUL PĂCATELOR CELOR MAI VĂTĂMĂTOARE AFLÂNDU-NE ASTĂZI, MARE NĂDEJDE PUNEM ÎN TINE, IERARHE SPIRIDON…
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! DUMINICĂ, ora 12.00, vom citi ACATISTUL Sfântului și Minunatului nostru Ocrotitor Ceresc – SPIRIDON al Trimitundei, la biserica în construcție ce-i poartă numele.
Viețile Sfinților abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinții taumaturgi:
În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; și iarăși, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.
A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care țineau grâul.
A prefăcut șarpele în aur și, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăși aurul în șarpe.
A oprit curgerile râurilor.
A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el și a făcut-o să-și mărturisească păcatul.
A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semețeau cu știința lor, la Sinodul de la Niceea.
O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredințase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; și aflând de la ea unde erau ascunși, i-a dat stăpânei lor.
A vindecat pe împăratul Constanție de boala de care suferea.
A dat din nou viață copilului unei femei.
A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească și a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat și prețul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
A vindecat muțenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arșițe, iar el, pentru mărire deșartă, lungise rugăciunea și din pricina asta amuțise îndată.
Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acatist, condacul al 3-lea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *