BISERICA ÎN CONSTRUCȚIE „SF. IERARH SPIRIDON AL TRIMITUNDEI” – PROGRAMUL SLUJBELOR BISERICEȘTI în perioada 20-27 septembrie 2020
SÂMBĂTĂ, 19 septembrie
17.00 Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.

8.00 – Ceasurile III și VI;
8.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
10.30 – Tedeum de mulțumire;
10.45 – Predică la Evanghelia Duminicii (Porunca cea mare din Lege, Matei 22, 35-46).
17.00 Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.

8.00 – Ceasurile III și VI;
8.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
10.30 – Tedeum de mulțumire;
10.45 – Predică la prăznuirea Naşterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.
JOI, ora 17.00 – ACATISTUL SF. IRH. SPIRIDON AL TRIMITUNDEI.
VINERI, 25 SEPTEMBRIE, ora 17.00 în sobor de preoți vom săvârși TAINA SFÂNTULUI MASLU.
SÂMBĂTĂ, 26 septembrie
9.00 – SLUJBA PANIHIDEI (rugăciuni pentru sufletele celor adormiţi);
17.00 Slujba Privegherii cu mărturisirea credincioșilor.

8.00 – Ceasurile III și VI;
8.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
10.30 – Tedeum de mulțumire;
10.45 – Predică la prăznuirea înălţării Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci.
12.15 Ne adunăm în fața bisericii pentru participare la Pelerinajul Tinerilor, ediția a XIII-a.
***
Adresa Bisericii Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei: Mun. Chișinău, Spitalul de Urgență, intrarea prin poarta mare de pe str. Mitrop. Petru Movilă și prin portița de pe str. 31 august 1989.
Preot-paroh Mihail Bortă, telefon de contact: +37368559904
Ați putea dori, de asemenea
-
✝ Duminica a II-a a după Cincizecime – Chemarea Apostolilor
-
✝ Duminica Tuturor Sfinților. Să-l cunoaștem pe Dumnezeu prin sfinții săi
-
Sâmbăta Morților sau Moșii de vară. Să-i pomenim pe cei adormiți împreună!
-
✝ Duminica VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
-
Clipele petrecute în biserică sunt ieșiri din întuneric în lumina dumnezeiască și escapade în lumina veacului viitor