Bucură-Te Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că eşti Izvor de Viaţă dătător! În Vinerea din Săptămâna Luminată, ora 9.00, vom citi Acatistul Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, cu Sfinţirea apei și Tedeum de mulţumire şi de laudă Atotțiitorului, Preasfintei Născătoare și Sfinților noștri Ocrotitori.
Rugăciune către Maica Domnului
Preacurată Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Care poţi face tot binele, primeşte de la noi aceste cinstite daruri care se cuvin numai Ţie, că ai fost aleasă din toate neamurile şi Te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cereşti şi pământeşti. Prin Tine L-am cunoscut pe Dumnezeu şi ne-am învrednicit de Sfântul Său Trup şi de Preacuratul Său Sânge. Fericită eşti între toate neamurile, Ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii! Preasfântă Fecioară întru tot lăudată, nu înceta să Te rogi pentru noi păcătoşii, ca să ne izbăvim de sfatul celui înşelător şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea înveninată a vicleanului ispititor. Îţi mulţumim pentru tot ajutorul Tău sfânt, Maică Preacurată, şi cu mulţumire Îl slăvim pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Ați putea dori, de asemenea
-
Pomenirea morților în timpul Postului Mare
-
✝ Duminica VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
-
✝ Duminica a 5-a din Post, a Cuvioasei Maria Egipteanca. O, cât de mare este puterea pocăinţei!
-
Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă
-
Aghiasma Mare: când și cum o consumăm și de ce este atât de importantă?